Machiajul îşi are începutul încă în Egipstul antic (3100-2907 înainte de Hristos)! Există dovezi că bărbaţii şi femeile din acele timpuri foloseau unguiente şi creme pentru îngrijirea pielii şi pentru prevenirea ridurilor provocate de o piele nehidratată. Se foloseau deasemenea şi umbrele: verde închis pentru pleoapa inferioară şi negru pentru gene şi pleoapa superioară. Umbrele erau preparate dintr-o substanţă metalică numită amoniu, sau chiar din funingine. Ştiau egiptenii şi de ruj. Cleopatra folosea o substanţă de un roşu închis obţinută din pisarea unor gîndaci cărămizii şi a ouălor de furnică. Poate sună straniu, dar această componenţă nu este departe de rujurile moderne care au la bază bronhii de peşte.
Mai tîrziu, se pare că evreii au adoptat arta machiajului de la egipteni, nu degeaba arta de a picta faţa este condamnată în Noul Testament, considerîndu-se un păcat.
Romanii deasemenea au utilizat pe larg arta machiajului pînă la mijlocul secolului 1 era noastră. Ei se foloseau de amoniu pentru a-şi înnegri genele şi pleoapele, de cretă pentru a înălbi tenul şi de ruj pentru obraji. Mai mult, romanii foloseau încă pe atunci ceara epilatorie pentru a îndepărta părul nedorit şi piatra ponce pentru a-şi spăla dinţii. În societatea greco-romană şi în Persia se foloseau pe larg coloranţii de henna pentru înălbirea feţei şi colorarea părului.
Foarte mult timp pielea albă a fost considerată dovadă a sănătăţii, etalon al frumuseţii şi aristocraţiei. În Evul Mediu a încetat să se mai folosească plumbul pentru înălbirea feţei, substanţă care deterioara epiteliul şi s-au construit numeroase manufacturi pentru prepararea cosmeticii din produse naturale: fructe, legume, flori. Atîta doar că era nevoie de o cantitate enormă de materie primă pentru prepararea unei cantităţi foarte mici de produs cosmetic. Tot în Evul Mediu cosmetica a încetat să fie un privilegiu al aristocraţiei, devenind accesibilă maselor. În Spania, de exemplu, femeile cumsecade foloseau un machiaj în care predomina culoarea albă, iar prostituatele – unul în care predomina rozul.
Din această perioadă datează şi tratatul de medicină Al-Tasrif, al arabului Abu al-Qssum al-Zahrawi, zis şi Abulcasis. Această enciclopedie medicinal conţine 24 volume, unul dintre care (al 19-lea) este dedicat artei machiajului şi este numit Medicina Frumuseţii.
În China Evului Mediu culorile unghiilor reprezentau clasa socială din care faci parte. Dinastia regală Chou folosea culorile auriu şi argintiu, regii de mai tîrziu au adoptat culorile roşu şi negru. Celelalte clase nu aveau voie să-ţi coloreze unghiile.
În Japonia privilegiul de se machia îl aveau geishele. Acestea utilizau ruj din petale de şofranel pentru a-şi colora buzele, batoane de ceară pentru păr, pudra de orez pentru înălbirea feţei, culoare negră pentru conturul ochilor şi pentru dinţi. Pentru a obţine o înălbire mai bună geishele utilizau uneori excremente de pasăre.
În epoca Renaşterii plumbul a fost cu totul înlăturat din produsele cosmetice fiind înlocuit de oxidul de zinc şi alte substanţe. Una dintre cele mai populare produse cosmetice din acel moment a fost talcul pentru faţă Aqua Toffana, făcută pe bază de arsenic. Seniora Toffana, creatoarea acestui talc le instructa pe clientele sale bogate să aplice pulberea numai în prezenţa soţilor. Ca rezultat, au fost atestaţi 600 soţi morţi.
În secolul 18 albeaţa feţei nu mai însemna sănătate ci boală. Au început să foe utilizate pe larg coloranţii roşii şi roz pentru a da un aspect sănătos pielii.
La modă erau şi ochii strălucitori, mari si negri. Femile utilizau sucul de belladonna – o iarbă foarte otrăvitoare – pentru a atinge acest ideal.Multe produse cosmetice se preparau pe bază de acid nitric şi mercur, în America vopseaua de păr făcută pe bază de gudron de cărbune a fost declarată ilegală din cauza deceselor dese.
Este curios faptul că bărbaţii au abandonat folosirea cosmeticii decorative abia în anul 1850!
O evoluţie uluitoare pentru industria cosmeticii a constituit anul 1910 cînd a fost inventat rimelul de către T. L. Williams. Acest prim rimel a fost numit în cinstea surorii sale, Mabel, care folosea această formulă de mult timp. În zilele noastre acest rimes este cunoscut sub numele Maybelline. În 1914 revista Vogue a introdus moda conturului negru pentru ochi, aducînd în vizor femeile turce. Tot în această perioada apare prima pudră de faţă cu oglinjoară şi puf.
A devenit foarte popular rujul în cutiuţă de metal, inventată de Maurice Levy.
Şi de atunci roata progresului în domeniul cosmeticii a început să se învîrte cu o repeziciune uluitoare, sărmanele femei abia reuşind să se ţină de modă. Produsele au devenit atît de variate încît cu greu le facem faţă. Este nevoie de multă experienţă şi cunoştinţe pentru a reuşi să aplici un machiaj de calitate şi deseori fără ajutorul unui specialist nu ne descurcăm…
